Recensamantul pasarilor din RBDD

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este recunoscută drept un loc important de iernat pentru fauna sălbatică şi în special pentru diverse specii de păsări de apă. Astfel, în data de 17 noiembrie personalul din cadrul Serviciului de Inspecţie şi Pază Ecologică al ARBDD, a efectuat recensământul sincron de iarnă la păsările acvatice.

Este vorba despre gârliţa mare (Anser albifrons), gârliţa mică (Anser erythropus), gâsca de vară (Anser anser), gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) precum şi celelalte specii de păsări observate.

„Acest tip de acţiuni se vor organiza conform programului întocmit de către Societatea Ornitologică Română (SOR) Bucureşti iar rezultatele recensământului vor fi comunicate către organizator. La derularea acţiunii au participat, de asemenea, voluntari ai SOR - filiala Tulcea şi specialişti din cadrul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD)“, spune Edward Bratfanof, guvernator al ARBDD.