Lăzărelul este un obicei practicat în Sâmbăta Floriilor care constă într-un ceremonial complex, structurat după modelul colindelor şi dedicat unei zeităţi a vegetaţiei numită Lazăr sau Lăzărică.
Grupul de fete colindă din casă în casă, textul povestind despre moartea lui Lazăr şi învierea, renaşterea lui în chip de vegetaţie. Bucuria colindătoarelor este marcată de hora lor, de veselia din finalul ceremonialului.
Obiceiul este atestat doar în sudul ţării, în Muntenia şi Dobrogea. Caracteristic societăţilor arhaice, Lăzărelul se mai păstrează în Dobrogea într-o localitate cu populaţie greacă, Izvoarele (Alibeichioi), minoritate ce a conservat mai multe obiceiuri ce sunt practicate şi azi cu mult fast la date exacte.
Lăzărelul se practică dimineaţa, în Sâmbăta Floriilor (Sfântul Lazăr) ca un colind cântat de fete îmbrăcate în costume tradiţionale viu colorate ce cântă şi joacă o horă spartă, unduitoare, în curtea gospodarului, pe un text despre Lazăr ce a căzut din copac şi a murit transformându-se în vegetaţie.
Dansul se repetă în curtea vecinilor şi rudelor uneia sau alteia dintre fete, textul având variante în română, greacă şi bulgară. Lanţul de fete este aranjat în ordine descrescătoare, având în frunte pe cea mai înaltă, buianciu care conduce jocul şi primeşte darurile: bani, făină, ouă. La sfârşit se adună la buianciu acasă, împart darurile şi fac o masă pentru participante.
Fotografii din arhiva Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Tulcea