În Dobrogea de Nord, judeţul Tulcea, există peste 500 de situri arheologice înscrise în Lista naţională a Monumentelor Istorice. La acestea se adaugă alte câteva sute de movile, „tumuli”, care împânzesc zona de nord a Dobrogei şi care ascund comori de arheologie. Într-un astfel de tumul a fost descoperit, în urmă cu mulţi ani, tezaurul de la Agighiol, extrem de valoros pentru lumea ştiinţifică.
Cele mai cunoscute monumente istorice din judeţul Tulcea sunt însă: Orgame / Argamum – Jurilovca, Enisala, Aegyssus Tulcea sau Noviodunum – Isaccea. La acestea se adaugă şi bazilicile paleocreştine din secolele IV-VII d.ch. de la Halmyris – Murighiol, unde au fost descoperite rămăşiţele a doi martiri creştini, Epictet şi Astion, sau cea de la Niculiţel, criptă a martirilor Zoticos, Athalos, Camassis şi Filipos, sau Biserica Sfântul Athanasie (sec. XIV d.ch.). Din aceste motive, județul Tulcea se clasează pe locul trei în România, după județele Constanța și Hunedoara.
Cetăţile Dobrogei de Nord
Cetatea Orgame/Argamum este situată la şase kilometri de comuna Jurilovca, pe malul Lacului Razim, şi este prima localitate de pe teritoriul României menţionată într-un izvor antic. Oraşul şi cetatea Argamum se întindeau pe o suprafaţă de peste 100 de hectare.
Vechiul oraş Argamum era situat pe un promontoriu care domină Lacul Razim, cu o înălţime de aproximativ 50 de metri, o stâncă abruptă către lac astfel încât impresia este că nu eşti în România ci undeva pe coasta Greciei. Aşa cum a spus directorul Florin Topoleanu, acesta este cel mai frumos şantier arheologic din România, citându-şi oaspeţii.
Cetatea Enisala domină ca înălţime. A fost construită la intersecţia unor importante drumuri atât pe apă cât şi pe uscat. Cetatea a fost construită de puterea imperială bizantină şi de cea comercială genoveză la începutul secolului XIV e.n.
Era un adevărat „cuib de vulturi” care domina strategic o zonă foarte importantă din punct de vedere al comerţului. A fost stăpânită de Mircea cel Bătrân iar la sfârşitul domniei acestuia, a fost cucerită de către turci iar în cetate s-a instalat o garnizoană otomană. Cetatea ocupă aproximativ 0,3 hectare cu o incintă mai veche complet dărâmată de turci. Acum se păstrează cinci turnuri rectangulare.
Cetatea Aegyssus, orașul Tulcea, este pomenită în izvoare şi există descoperiri arheologice care o situează printre cetăţile, fortificaţiile importante care apărau graniţa Imperiului Roman. Aici s-au făcut descoperiri arheologice importante şi a fost locuită din perioada romană timpurie până în feudalismul târziu. Lucrul cel mai important este că în incinta cetăţii Aegyssus, aflată pe dealul Monumentului Independenţei, funcţionează Muzeul de Istorie şi Arheologie.
La Halmyris – Murighiol, descoperirile arheologice au identificat existenţa, în nord-estul platoului cetăţii a unei locuiri getice încă din sec. VI-V a.Chr. La începutul sec II p.Chr. s-a construit prima fortificaţie romană. Încă din această perioadă cetatea a devenit o importantă staţie a flotei dunărene, Classis Flavia Moesica, lucru certificat şi de numele purtat de aşezarea din jurul castrului – vicus classicorum (satul corăbierilor).
Unul dintre cele mai importante momente ale acestei perioade este reprezentat de ridicarea bazilicii episcopale în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare. În anul 2001 a fost descoperită, sub altarul acestui monument, o criptă care adăpostea rămăşiţele pământeşti ale martirilor Epictet şi Astion, ascunse şi ocrotite, până la ridicarea bazilicii, de către creştinii din Halmyris.
Cetăţile antice pot fi exploatate turistic
Dacă ești pasionat de astfel de zone istorice, îți poți crea un circuit care să lege cel puțin aceste patru cetăți, dar trebuie să mergi cu mașina personală, pentru că, deocamdată, nu există un astfel de circut organizat de către o instituție de stat sau privată.
Astfel, un posibil circuit turistic ar fi Tulcea (Aegyssus) – Murighiol (Halmyris) – Enisala (Cetatea Enisala) – Jurilovca (Argamum), durata unei astfel de călătorii fiind de circa o oră jumătate cu mașina.
Un alt circuit ar putea include cetățile Noviodunum (Isaccea) și cripa martirilor creștini de la Niculițel, dar poți merge, pe aceeași rută și la Mănăstirile Celic Dere – Cocoș – Saon. Durata de mers ar fi de circa o oră jumătate, cu mașina personală sau a prietenilor. Sigur, aceste două rute nu sunt singurele posibile, dar fiind atât de numeroase, te poți opri acolo unde îți este mai aproape și dacă mergi în Delta Dunării sau în Munții Măcinului.
În afară de vizitarea cetăților, poți face popasuri și poți lua masa, la Jurilovca, unde sunt mai multe pensiuni turistice și restaurante, la Enisala sau la popasul Doi Iepurași, din Pădurea Babadag, dacă vrei să te întorci la Tulcea pe DN Tulcea – Constanța. De asemenea, pe celălat traseu poți lua masa.
Deşi infrastructura, gradul de confort din unităţile de cazare sau accesul extrem de dificil sunt încă probleme nerezolvate aici, Dobrogea de Nord poate fi o zonă extrem de atractivă pentru turiştii români sau străini, care vor să descopere zone aproape neexplorate şi foarte variate din punct de vedere etnic sau cultural.
Astfel, Delta Dunării, Parcul Naţional Munţii Măcin, „Triunghiul mănăstirilor”, cele 500 de situri arheologice din judeţul Tulcea, printre care cetăţile Enisala şi Argamum sau podgoriile Sarica Niculiţel şi Babadag sunt câteva dintre destinaţiile turistice al căror potenţial îşi aşteaptă valorificarea.