Rata mare (Anas platyrhynchos L.)

Alte denumiri: Rata mare, rata salbatica mare, ratoi de rata mare,
boboc de rata mare.
Descriere: Este considerata cea mai mare rata din Romania si una
dintre cele mai mari rate din lume (0,8 - 1,4 kg). Doar eiderul, care a fost
semnalat de cateva ori in fauna tarii noastre, o depaseste. Dimorfismul sexual
este evident de toamna pana primavara, incluzand perioada de cadere in
perechi si de imperechere. In aceasta perioada ratoiul, care este cu putin mai
mare decat rata, se prezinta mai viu colorat. Are capul si gatul verzi-metalizat,
gulerul alb, pieptul brun si coada neagra, cu subcaudalele albe si doua dintre
penele negre, cele mijlocii, rasucite caracteristic in sus. Culoarea de fond este
cenusie, iar oglinda este albastra, marginita de doua dungi albe inguste. Rata
are o culoare mai apropiata de cea a mediului sau de viata, bruna-galbuie, cu
pete si dungi brune, negre si albe. Oglinda femelei este identica cu a
masculului. Schimbarea penajului se produce dupa clocit, in iunieiulie,
cand culoarea ratoiului devine foarte asemanatoare cu cea a ratei.
Diferentierea se face usor in aceasta perioada dupa cioc, care la ratoi este
galben-verzui, pe cand la rata este cenusiu-galben. Picioarele sunt portocaliirosietice.
Glasul ratei salbatice mari este asemanator cu al ratei si al ratoiului
domestic: macait puternic la rata, care se aude de la distante mari, si un ton
mai discret, mai nuantat si mai ragusit, la ratoi.
Simturile sunt ascutite. Se distinge printr-un vaz binocular de exceptie
si un camp vizual de aproape 360 grade (ca si sitarul). Aude foarte bine. Doar
acuitatea simtului mirosului este discutabila.
Longevitatea: Este apreciata la 10 ani.
Habitat: Prezenta ratei mari in Romania este legata de biotopul baltilor
cu stuf, dar si al lacurilor cu apa si vegetatie care sa ii asigure un mediu
propice de adapost si hrana. Apreciaza prezenta salciilor scorburoase pentru
cuibarit. Iarna este intalnita frecvent pe raurile interioare care nu ingheata,
urcand pe acestea pana in zona de munte.
In iernile grele migreaza insa spre sud. Se comporta, asadar, atat ca
specie sedentara cat si ca specie eratica sau migratoare, venind din regiunile
nordice sa ierneze, in stoluri mari, in tara noastra sau mai la sud, in functie de
asprimea iernii.
Hrana: Spectrul alimentar este destul de variat si preponderent compus
din vegetatie si animale mici: plante acvatice, seminte diverse, cereale, insecte,
larve, melci, pesti etc.
Dusmani: Pasarile rapitoare de zi, enotul, vulpea, vidra, nurca, dihorul,
hermelina si alti cativa daunatori naturali care dijmuiesc cuiburile, prind
progenitura si ataca exemplarele mature. Chiar si stiuca mare si somnul pot
prinde bobocii de rata. Practica culegerii oualor de rata, asemenea practicii
culegerii oualor proaspete de gasca, o afecteaza in mare masura, dar numai in
anumite zone din tara.
Obiceiuri: Este o rata de suprafata, cu activitate diurna, care innopteaza
de obicei pe apa. Spre deosebire de gasca, are o mai intensa activitate aurorala
si crepusculara, in sensul ca pleaca dimineata mult mai devreme de pe balta si
se intoarce seara mult mai tarziu, chiar pe intuneric. In noptile cu luna plina se
hraneste si noaptea pe camp.
Reproducere: Rata mare este monogama, perechile putand fi observate
inca din zilele insorite de iarna, chiar si in cadrul stolurilor care ierneaza la noi.
In perioada martie-aprilie perechile se separa si incep zborurile nuptiale in
cautarea locului de cuibarit, nu foarte departe de apa. Cu ocazia pazei de seara
la sitari pot fi observate, frecvent, perechi de rate mari in cautarea unor astfel
de locuri si in padure.
Copularea are loc pe apa, iar cuibul este amenajat pe pamant, pe plauri,
in scorburi, in gramezi de craci, in cuiburile parasite de alte pasari etc.
Depune, incepand din luna aprilie, ponte de cate 8-14 oua, pe care le cloceste
24-26 de zile. Ouale sunt depuse zilnic, clocitul incepand dupa depunerea
ultimului ou. Cloceste numai femela, care paraseste cuibul doar pentru scurt
timp in vederea hranirii, lasand ouale acoperite cu ierburi si cu pene. Ratoiul
ramane in apropierea cuibului sau pleaca in cautarea altor rate pentru a le
fecunda. Este acreditata chiar ideea conform careia ratoii, mai ales cand
numarul lor este cu mult mai mare decat al ratelor, strica cuibarele ratelor
pentru a le obliga sa se imperecheze din nou. Teoria justifica, in alte tari,
continuarea sezonului de vanatoare la ratoi, dupa inchiderea sezonului de
vanatoare la rate. Metoda eficienta in acest caz este atragerea ratoilor cu rate
crescute special ca atrape vii, tinute nefecundate, care ii cheama insistent din
locurile unde sunt "ancorate" pe apa. Bobocii de rata sunt nidifugi. Dupa
eclozare, ei pornesc imediat inot sau sunt coborati pe pamant, prin rostogolire
sau salt, daca rata a cuibarit la inaltime, apoi sunt condusi pe jos, uneori sute
de metri, pana la apa.
Daca prima ponta a fost distrusa, rata depune o a doua ponta, de
inlocuire, de regula mai redusa (6-12 oua).
Puii devin capabili de zbor la 8 saptamani si maturi sexual la un an.
Vanare: Se practica de regula la panda, dimineata si seara, cand ratele
pleaca sau vin pe balta. Se practica, de asemenea, la panda in locurile de
hranire, precum si la panda in locurile de trecere. Nu se recomanda panda de
seara in locurile de innoptat, deoarece sperie ratele si le schimba complet
obiceiul de a reveni in acel loc. De asemenea, nu se recomanda panda de seara
pentru motivul ca se ranesc si se pierd foarte multe rate, chiar dintre cele
impuscate mortal.
Cu succes se poate practica si goana in anumite zone cu stuf, precum si
apropiatul cu barca, indeosebi pe apele curgatoare.
Sezonul legal de vanatoare la rata mare este 1 septembrie - 31 ianuarie.
Se trage cu alice de 3 - 3,5 mm.
Trofee neconventionale sunt considerate pasarea naturalizata si penele
intoarse din coada ratoiului.
foto  mihai baciu