Pescărușul rozalb (Chroicocephalus genei)

Pescărușul rozalb, denumit și martin cu cioc subțire, este o specie caracteristică lacurilor interioare și coastelor nisipoase marine. Apare și pe pășuni sau în zone mlăștinoase. Lungimea corpului este de 42 – 44 cm și are o greutate de 220 – 350 g. Anvergură aripilor este de circa 102 – 110 cm. Adulții au înfățișare similară. Penajul capului și abdomenul sunt albe cu nuanțe roz-trandafirii, iar ciocul este roșu. Se hrănește cu insecte, larve, scoici, melci și pești mici.

Localizare și comportament
Este o specie prezența în sudul și estul continentului european. Plonjează în apă după hrană, din zbor, de la o înălțime de circa 1 m. Prinde și insecte în zbor. Se hrănește mai puțîn cu hoituri, comparativ cu alte specii de pescăruși. Cuibărește prima dată la 2- 3 ani și cea mai mare longevitate cunoscută este de 23 de ani. Este o specie gregară și cuibărește în colonii mari de sute sau mii de cuiburi, uneori împreună cu alte specii. Cuibul este așezat pe sol și este căptușit cu vegetație, pene și alte obiecte găsite. Iernează pe țărmurile Mediteranei și în Africa.

Populație
Populația europeană este relativ mică și cuprinsă între 37.000 – 56.000 perechi. Cea mai mare parte a populației cuibaritoare, apare în circa 10 locații, specia fiind considerată localizată. Efectivele înregistrate au crescut numeric între 1970 – 1990 și s-au menținut stabile în perioada 1990 – 2000, cu excepția Rusiei, unde acestea au scăzut. Pe ansamblu, populația este stabilă la nivel european. Cele mai mari efective cuibaritoare sunt în Ucraina, Turcia și Italia. Dintre exemplarele care iernează în Europa, cele mai multe sunt prezente în Grecia, Italia și Turcia.

Împerechere
Sosește din cartierele de iernare la începutul lunii martie. Femela depune în mod obișnuit 2 – 3 ouă, până la jumătatea lunii mai, cu o dimensiune medie de 56,1 x 39,2 mm. Incubația durează în jur de 22 de zile. Puii sunt crescuți în creșe, fiind conduși la apă de către adulți. Puii devin zburători la 30 – 37 de zile.

Amenințări și măsuri de conservare
Distrugerea habitatelor umede, în zonele de cuibărit dar mai ales în cele situate pe traseul de migrație, poluarea apelor prin folosirea pesticidelor în agricultură și deranjul determinat de activitățile umane sunt principalele pericole ce afectează specia. Reconstrucția zonelor umede de pe traseul de migrație și realizarea de platforme atificiale pentru cuibărit sunt prioritare.

foto: Mihai Baciu