Pescărușul pontic (Larus cachinnans)

Content Image

 Pescărușul pontic (Larus cachinnans)

   Mai multe specii de pescăruși incluse în trecut în trecut în specia Larus argentatus, sunt acum, considerate în mod normal separate, de exemplu: pescărușul cu picioare galbene (Larus michahellis), pescărușul armean (Larus armenicus), pescărușul pontic (Larus cachinnans), etc. Sunt recunoscute 6 specii de pescăruși sub denumirea generică de pescăruș argintiu.

În vestul Marii Negre pescărușul pontic trăiește alături de pescărușul cu picioare galbene, existând totuși între ei o diferența de habitat, pescărușul cu picioare galbene preferând stâncile și țărmul marii, pe când pescărușul pontic trăiește și mai în interiorul țării.
Pescărușul pontic este un pescăruș mare, 59-67 cm și 680-1330 g. Picioarele, aripile și gâtul sunt mai lungi decât cele ale pescarusului argintiu. Spatele și aripile sunt de un gri (argintiu) ușor mai închis decât ale pescarusului argintiu, dar mai palide decât ale pescarusului cu picioare galbene, vârfurile aripilor sunt negre, iar restul corpului este alb. Ciocul este galben, cu o pată roșie aproape de vârf. Culoarea picioarelor variază de la roz pal la o culoare galben pal.

Imaturul are culoarea aripilor, un amestec de brun și alb, partea ventrală a corpului fiind albă, iar ciocul și picioarele sunt brun deschis.

În țară noastră este sedentar. Cuibărește pe sfărâmături vechi de stuf, pe plajele nisipoase, atât în Delta Dunării cât și în lungul litoralului. O populație a acestei specii s-a adaptat la condițiile urbane, obișnuind să-și instaleze cuiburile pe acoperișurile marilor clădiri de pe litoral, în special în orașul Constanța. În anul 1978 au fost descoperite câteva perechi, clocind chiar în capitală, pe acoperișul unor clădiri. În anii 1979, 1980 și 1981, au fost inelati puii proveniți din aceste noi locuri de reproducere. În anul 1981 au fost descoperiți cuibarind și în orașul Călărași, tot pe acoperișuri, specia dovedind o tendința tot mai accentuată pentru mediul antropic.
Ponta este depusă încă din aprilie, și constă din 2-3 ouă brune, cu pete mai întunecate, clocite cu schimbul de ambii parteneri.

Incubația durează cca 26-27 de zile. La puține zile după ecloziune, puii părăsesc cuibul, ascunzându-se în vegetație, spre a fi feriți de arșița sau prădători. Părințîi ii cheamă când le aduc hrană.

Puii care au rezultat din reproducerea de pe acoperișurile caselor, a populațiilor antropofile, manifestă în deplasările lor o deosebită prudență, spre a evita căderea, fapt elaborat desigur în urmă unui proces natural de selecție. Puii încep să zboare după 8-9 săptămâni.

Se hrănește cu pești, crustacee, scoici, dar și cu resturi menajere. Unul dintre cei mai comuni pescăruși din Delta Dunării.

foto: Mihai Baciu

      

 

foto:Mihai Baciu

Thumbnail

Articolul anterior
Serpar (Circaetus...

Thumbnail

Articolul următor
Chira mică (...

WhatsApp Logo