Nagat cu coada alba - (Vanellus leucurus)

Descriere

Nagâțul cu coadă albă este o specie cu răspândire în sud-vestul Asiei, având efective reduse și în continentul african, cu precădere în Sudan. Rareori, unele exemplare pot ajunge în regiunea de sud-est a Europei, respectiv pe coastele Mării Negre în România și Bulgaria migrând dinspre Turcia. Specia frecventează habitate de mlaștină sau zone inundabile din apropierea râurilor și lacurilor, cuibărind în habitate cu vegetație abundentă. Penajul este preponderent gri, cu coada albă și picioarele lungi și galbene. Aripile sunt negre pe partea inferioară, iar pieptul este de culoare gri. Se hrănește în special cu insecte, dar poate consuma și viermi, moluște mici și crustacei. Lungimea corpului este de 26-29 cm, iar anvergura aripilor este de 67-70 cm, cu o masă corporală de 99-198 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 17-18 ani.

Localizare si comportament

Nagâțul cu coadă albă este o specie migratoare, care efectuează deplasări sezoniere din regiunea sudică a Asiei, respectiv India și Pakistan, și nord-estul Africii, respectiv Sudan, spre Turkmenistan, Kazakhstan și Uzbekistan, unele efective ajungând și în Turcia și sud-estul Europei. Rareori, în timpul migrației, unii indivizi pot ajunge și pe coastele de vest ale Mării Negre, respectiv în Bulgaria și România. Păsările ajung în teritoriile de cuibărit în lunile aprilie-mai și pleacă spre sud în lunile august-septembrie. Cuibărește solitar sau în colonii de câteva zeci de perechi. În sezonul de iernat pot fi observați solitari sau în grupuri de 6-25 de indivizi. Specia este monogamă pe perioada sezonului de reproducere, cuibărind în perechi solitare sau colonii mici de câteva zeci de perechi. Cuibul este instalat direct pe sol într-o adâncitură sau între pietre în apropierea malurilor lacurilor sau în zone mlăștinoase. Puii părăsesc cuibul aproape imediat după eclozare, rămânând cu părinții până învață să zboare, timp în care sunt hrăniți de părinți. Păsările se hrănesc la nivelul solului sau în apa puțin adâncă de pe malurile mlaștinilor sau lacurilor, preferând insecte acvatice sau terestre, precum și larvele acestora sau chiar moluște și crustacei. Uneori specia poate fi observată și în zone mai uscate și aride pe ... mai multe

Populatie

Populația cuibăritoare europeană este foarte mică, având până la 300-350 de perechi, fiind în creștere în ultimul deceniu. În România specia este observată foarte rar în pasaj, de obicei în zonele de coastă ale Mării Negre, unele perechi putând cuibări în regiunea Deltei Dunării.

Reproducere

Femelele depun 3-4 ouă în lunile aprilie-mai, incubația fiind de 21-24 zile. Puii părăsesc cuibul la o 1-2 zile de la eclozare, învățând foarte repede să-și găsească hrana. Puii pot zbura după aproximativ 27-28 de zile de la părăsirea cuibului, timp în care părinții se îngrijesc de aceștia. Perechile au o singură pontă pe sezon.

Amenintari si masuri de conservare

Declinul masiv al populației cuibăritoare este cauzată de pierderea habitatelor propice, respectiv a habitatelor umede naturale și seminaturale. O amenințare directă asupra speciei este considerată a fi și intensificarea agriculturii care a rezultat în schimbările habitatului specific producând astfel un declin în suprafața teritoriilor propice de cuibărit. Reducerea impactului antropic și reconstrucția ecologică în teritoriile de cuibărit ale speciei pot reprezenta un beneficiu în păstrarea efectivelor de nagâț cu coadă albă.
 
 
foto : Mihai Baciu