Graure (Sturnus vulgaris)

Content Image

Graurul, aparent negru și prea puțin atrăgător, își arată irizațiile verzui, albastre și aurii ale penajului în bătaia razelor soarelui. Privit de aproape, este o mică bijuterie strălucitoare, de departe, doar o pasăre neagră. Până și trilurile lui te surprind, dacă stai să îl asculți cu atenție: o serie de fluierături melodioase și sunete unduitoare, însoțite uneori de chițăituri și țipete de avertizare care seamănă cu cele ale corvidelor. Stolurile de grauri sunt deosebit de gălăgioase și deloc iubite de viticultori și pomicultori. Toamna, fac ravagii prin vii și livezi, mâncând și ciugulind orice fruct dulce și bine copt. Pe de altă parte, sunt păsări folositoare și împiedică înmulțirea necontrolată a insectelor dăunătoare. Sturnus vulgaris sau graurul trăiește, de obicei, în regiunile împădurite de la deal și câmpie, dar o bună parte din rudele lui s-au obișnuit să trăiască și în apropierea oamenilor, pe lângă livezi și vii. Își fac cuiburile în scorburi și caută hrana, insecte și semințe, pe sol, țopăind cu pas nesigur. În zbor, sunt iuți și grațioși.

Depun, în medie, 6 -8 ouă pe an pe care femela le clocește singură. În două săptămâni, apar puii care cresc rapid și  devin adulți la sosirea iernii. Interesant de reținut despre grauri este că imită cu ușurință ciripitul altor păsări, doar pentru că le place să învețe triluri noi. La fel de interesant este și modul în care scapă de paraziți, strivind cu ciocul furnicile printre penele din  aripi pentru a răspândi acidul formic care omoară puricii. Din familia sturnidaelor, la noi trăiesc graurul (sturnus vulgaris) și lăcustarul (sturnus roseus). Cel din urmă are un penaj în alb-roz și negru ușor de recunoscut, este de mărimea graurului și are un comportament asemănător cu ruda sa mai negricioasă. În România, lăcustarul preferă dealurile Dobrogei, unde îl atrage abundența de insecte.

foto: Mihai Baciu

Thumbnail

Articolul anterior
Ciocarlan...

Thumbnail

Articolul următor
Turturica...

WhatsApp Logo