Gaie neagra (Milvus migrans)

Numele de gen provine din latinescul milvus – gaie. Numele speciei provine din cuvântul latin migrans – hoinar, pribeag.

Taxonomie

 

Regnul: Animalia
Clasa: Aves
Ordinul: Falconiformes
Familia: Accipitridae
Genul: Milvus
Specia: M. migrans

Descriere

Gaia brună cunoscută şi sub denumirea de şorliţă brună, este o pasăre de pradă diurnă de mărime medie, caracteristică pădurilorsituate înapropierea zonelor umede. Lungimea corpului este de 48-58 cm iar greutatea cuprinsă între 650-940 g, femela fiind cu puţin mai mare decât masculul. Anvergura aripilor este cuprinsă între 130-155 cm. Adulţii au înfăţişare similară. Poziţionarea aripilor în unghi şi coada în furculiţă fac ca identificarea să fie relativ uşoară. Este ceva mai mică decât gaia roşie, iar furculiţa cozii este mai mică. Cu o distribuţie pe patru continente este una din cele mai răspândite pasări de pradă din lume. Se hrăneşte cu insecte, mamifere mici şi resturi de mamifere mari, păsări, şerpi, broaşte şi peşti.

Localizare şi comportament
Este o specie cu răspândire largă pe tot continentul european. Petrece destul de mult timp în aer planând în curenţii ascendenţi, în căutarea hranei. Sunt atrase de fum şi foc şi vânează vieţuitoarele ce fug de foc. Ritualul de împerechere este spectaculos. Partenerii se urmăresc în zbor rotindu-se, plonjând şi executând mişcări acrobatice de mare virtuozitate. Femelele nesupravegheate de mascul se împerechează şi cu alţi masculi. Cuibăreşte în scobiturile stâncilor şi în copaci înalţi. Orientarea cuibului este aleasă în funcţie de direcţia predominantă a vânturilor. Preferă să-şi aşeze cuibul în apropierea zonelor umede şi a aşezărilor umane. La cuib aduce ornamente, iar în cuiburile cercetate de Dombrowski au fost găsite scrisori de dragoste, jurnale şi alte resturi de hârtie, petece de haine vechi şi covoare. În mod obişnuit sunt aduse bucăţi de plastic şi materiale textile. Iernează în Africa. Longevitatea maximă cunoscută este de 23 de ani şi 10 luni.

Populaţie
Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 64000-100000 de perechi. A scăzut considerabil între 1970-1990. Deşi în perioada 1990-2000 populaţia din Franţa a fost stabilă sau a crescut, în restul teritoriului a continuat să scadă. În România, populaţia estimată este de 120-160 de perechi.


Reproducere
Soseşte din cartierele de iernare în martie. La construirea cuibului participă ambii părinţi, acesta fiind alcătuit din crengi căptuşit cu resturi vegetale. Femela depune 2-3 ouă în a doua jumătate a lunii aprilie, cu o dimensiune medie de 53,3 x 42,2 mm. Incubaţia durează 30-34 de zile şi este asigurată de ambii părinţi. La pui, penele corpului apar după 18-22 de zile. Pot sta în picioare în cuib după 17-19 zile şi încep să dea din aripi după 27-31 de zile. După 50 de zile încep să se mute pe crengile din preajma cuibului. Păsările pot cuibări după cel de-al doilea an de viaţă.

Ameninţări şi măsuri de conservare
Electrocutarea păsărilor atunci când se aşează pe liniile electrice de medie tensiune, coliziunea cu autovehicule, fiind surprinse când încearcă să ridice rozătoare şi alte animale moarte de pe şosele, otrăvirea prin consumare de animale moarte, în special rozătoare, şi braconajul sunt principalele pericole ce afectează specia. Păstrarea calităţii habitatelor caracteristice şi oprirea vânătorii sunt măsuri care se pot implementa uşor, cu efecte semnificative.

In Delta Dunarii se poate vedea din primavara pana toamna. fiind considerata o pasare destul de rara.

foto:Mihai Baciu