Ciocârlia urecheată (Eremophila alpestris)
Ciocârlia urecheată este o specie cu răspândire pe aproape toate continentele, fiind prezentă în America de Nord, Europa, Asia și nord-vestul Africii. Populațiile prezente în jumătatea de sud a Americii de Nord, sud-vestul, centrul și estul Asiei, precum și sud-estul Europei, sunt sedentare rămânând aici pe tot parcursul anului. Populațiile prezente în nordul Asiei și nordul Americii de Nord migrează spre sud în centrul Europei, respectiv coastele de est și de vest ale Americii de Nord. Preferă habitatele deschise, fără copaci, în special cele joase de stepă și tundră sau pajiștile alpine deasupra nivelului pădurilor montane. Iarna poate fi observată și în regiunile de coastă ale mărilor interioare în Eurasia sau ale Oceanului Pacific și Atlantic în America de Nord. În România este prezentă în centrul și sud-vestul țării, efectivele fiind adesea în pasaj sau la iernat, rareori cuibărind în zonele montane, la altitudini mari. Penajul corpului este maroniu cu pieptul alb, masculul distingându-se ușor prin gulerul negru de sub gât, petele negre de la ochi, fruntea neagră ce se continuă cu două smocuri de pene asemănătoare cu două urechi. Femela poate fi ușor confundată cu ciocârlia de câmp, având penajul maroniu deschis, dar lipsindu-i petele negre de pe piept și creasta mică. Lungimea corpului este de 18-20 cm, iar anvergura aripilor este …
Populațiile migratoare care cuibăresc în nordul Asiei și jumătatea nordică a Americii de Nord încep migrația de toamnă în lunile septembrie-octombrie, revenind pentru cuibărit în lunile martie-aprilie al anului următor. Efectivele sedentare, care nu părăsesc arealul pe tot parcursul anului, efectuează migrații pe distanțe scurte spre coastele mărilor interioare în sezonul de iarnă, revenind apoi în zonele montane în primăvara anului următor. Cuibăritul se desfășoară în perioada mai-iulie, perechile monogame formându-se în lunile aprilie-mai. Ciocârlia urecheată are același comportament ca și ciocârlia de câmp, înălțându-se de la sol la aproximativ 50-100 m, cântând în acelși timp pe diferite triluri pentru a atrage femela sau pentru a distrage prădătorii în cazul în care aceștia se apropie de cuib.Cuibul este construit în totalitate de femelă într-o adâncitură pe sol sub o piatră sau la baza unei tufe, cuibul fiind căptușită ulterior cu iarbă uscată, resturi vegetale și puf. Ambii parteneri se îngrijesc de pui, hrănindu-I cu insecte și semințe. Păsările devin active pentru reproducere din al doilea an de viață.
Populația europeană este relativ mare, însumând între 2.200.000 – 6.600.000 de perechi cuibăritoare, fiind stabilă în perioada 1970-1990. Cu toate că populația europeană a suferit scăderi în perioada 1990-2000 în unele țări, aceasta a rămas stabilă per total. În România efectivele speciei sunt destul de reduse, numărând aproximativ 150-300 de perechi cuibăritoare.
Femelele depun 3-4 ouă în lunile mai-iunie, incubația fiind de 10-14 zile. Puii sunt hrăniți de ambii părinți până la vârsta de 9-12 zile, părăsind cuibul după această perioadă, dar continuând să fie îngrijiți de părinți până când învață să zboare. Perechile pot avea două generații pe an în funcție de durata sezonului cald.
Specia ste amenințată de deranjul provocat de turiști în ariile protejate alpine, precum și de pășunatul intensiv desfășurat în pajiștile alpine. Conservarea acestei specii constă în stabilirea unui management adecvat la nivelul ariilor protejate, precum și limitarea pășunatului în zonele cunoscute ca teritorii de cuibărit ale speciei.
foto: Mihai Baciu
