Becațina (Gallinago gallinago)

Content Image
Recunoaștere: Este cea mai comună și mai frecvent întâlnită dintre
becatine, fiind considerată, că și celelalte becatine, specie de pasaj
prin țară noastră.
Trece prin România în perioadele martie-aprilie și septembrie noiembrie.
Începutul lunii decembrie nu o prinde, de regulă, în țară. Totuși,
foarte rar, rămân câteva exemplare să ierneze la noi și atunci doar în mlaștinile
în care apă nu îngheață. Puține exemplare rămân și vara pentru a cuibări în
zonele umede din România.
Că aspect general seamănă cu șițarul, de care se deosebește evident
prin mărime, fiind mult mai mică, și prin colorație, fiind mai surie. Se mai
deosebește prin zborul rapid, în zig-zag, și prin țipătul nazal și aspru
emis când se ridică.
Colorația generală este maronie-sură, cu dungi galben-brune. Prezintă
o dungă îngustă gălbuie pe creștetul capului, mărginită de două dungi mai late
maroniu-închis. Specific este faptul că are doar 14 rectrice, cele
exterioare fiind de culoare neagră, cu vârful alb.
Preferă terenurile mlăștinoase și mocirloase, fiind frecvent întâlnită
primăvară și toamna. Se hrănește cu larve din sol, pe care le caută cu ajutorul
ciocului lung și drept, foarte asemănător celui de sitar.
Puținele exemplare care cuibăresc în România depun o ponta de 4 ouă,
în luna aprilie. Este foarte probabil să depună și o a două ponta de înlocuire.
De remarcat este zborul nupțial al masculului, care în picaj emite
sunete asemănătoare behaitului de capra, prin vibrația rectricelor răsfirate la
trecerea curentului de aer printre ele.
foto: Mihai Baciu
Thumbnail

Articolul anterior
Becațină mică...

Thumbnail

Articolul următor
Rata mică (Anas...

WhatsApp Logo